S.E.B.E

Sistemul de Educație Biblică prin Extensie
Coordonator sistem S.E.B.E.
Nelu Mureșan
Viziunea S.E.B.E.
Un sistem dezvoltat de pregătire de slujitori în Bisericile Penticostale, prin Centre de Pregătire cu baza și sub autoritatea bisericilor locale și a Comunităților Regionale din Cultul Creștin Penticostal din România.
Avantaje oferite de S.E.B.E.
  1. Adaptabilitatea cursurilor, din punct de vedere metodologic, astfel încât au acces la pregătire credincioși de orice vârstă;
  2. Posibiliatatea participării la cursuri fără întreruperea activității de slujire în biserica locală sau în cariera profesională;
  3. Acoperirea nevoilor de echipare în multe domenii de slujire din biserică printr-o varietate mare de cursuri oferite;
  4. Un număr nelimitat de participanți, comparat cu limitarea necesară în pregătirea asigurată la nivel de Seminar sau Institut Teologic;
  5. O programă specifică de dezvoltare a lucrării cu femeile în biserica locală, pusă la dispoziția celor interesați;
  6. Asigurarea întregii bibliografii necesare, prin Fundația EBE, care și editează cursurile destinate acestui scop;
  7. Rentabilitate din punct de vedere financiar, costurile fiind minime (se acoperă doar prețul cursurilor cerute/studiate).
Pentru mai multe informatii accesati site-ul: www.sebe.ro